Considerat în prezent un simbol al mișcării artistice simboliste, tabloul Die Sünde (Păcatul) al lui Franz Stuck a atras o mulțime de oameni chiar și atunci când a fost expus pentru prima dată la prima expoziție a Secesiunii din München în 1893, o asociație de artiști pe care Stuck o co-fondase cu un an înainte. Concepută pentru prima dată în 1889 ca Die Sinnlichkeit (Sensualitatea) (colecție privată), versiunile ulterioare prezintă variații subtile și evoluează până la compoziția actuală, marea meditație a lui Stuck despre păcat. Incluzând lucrarea de față, sunt cunoscute în prezent douăsprezece versiuni ale picturii, o dovadă a faimei și notorietății imaginii, iar multe dintre acestea se află în colecții publice, cum ar fi Neue Pinakothek din München, Nationalgalerie din Berlin, Galleria di arte Moderna din Palermo, Frye Museum din Seattle, iar o alta rămâne consacrată ca o icoană în Künstleraltar, în atelierul artistului de la Villa Stuck din München (fig. 1), o casă elaborată, concepută în întregime de el; Gesamtkunstwerk, sau opera sa de artă totală.
Aici, Stuck a luat povestea ispitirii Evei și a condensat-o la cele trei părți esențiale ale sale, omițând orice element narativ străin, cum ar fi grădina, mărul sau Adam. În această imaginație emoționantă, el o prezintă doar pe Eva, ieșind goală dintr-un întuneric, corpul șarpelui masiv încolăcit în jurul ei și o lumină sulfuroasă sau o flacără în dreapta sus. Poate că acest foc face referire la damnarea și la iadul Evei, dar la fel de probabil este o aluzie la cunoașterea binelui și a răului care i-a fost dăruită de Lucifer, o figură pe care Stuck a expus-o cu un efect șocant în 1891 și care este cunoscută și sub numele de "steaua dimineții" sau "aducătorul de lumină". De altfel, acesta este și spațiul în care Stuck își semnează în mod constant și proeminent numele.
Cu trupurile Evei și ale șarpelui împletite, cu pielea lor rece în contact strâns, fiecare îi dă putere celuilalt să se confrunte cu nerușinare cu privitorul. Reprezentarea sa a Evei ca femeie fatală nu ar putea fi mai diferită de figura îndurerată și rușinată descrisă în Expulzarea din Grădină de Masaccio (fig. 2), dar este mai aproape de interpretarea inteligentă a colegului său Max Klinger, Eva und die Zukunft (1898, The Metropolitan Museum of Art, fig. 3), în care șarpele ține o oglindă pentru Eva, ca și cum i-ar dezvălui un sine mai adevărat. După cum mărturisește gravura lui Klinger, Die Sünde a fost pictată într-o perioadă de introspecție socială, în timp ce domeniul științific al psihanalizei începea să prindă contur, iar primatul religiei ca arbitru moral era înlăturat. Eva lui Stuck și, prin extensie, Stuck îi cere privitorului să își complice și să își pună la îndoială concepția despre păcat în sine.
Arta lui Stuck este conectată și merge în paralel cu lucrările influente ale unor contemporani de-ai săi, cum ar fi Richard Wagner, Friedrich Nietzsche și Sigmund Freud, toți fiind interesați de dorințele și anxietățile psihicului uman, precum și de punerea sub semnul întrebării a construcțiilor morale, religioase și spirituale ale societății. Mulți dintre colegii lui Stuck erau interesați în același timp de explorarea adâncurilor ascunse ale minții prin hipnotism, spiritism și ocultism. Colegii secesioniști Albert von Keller și Gabriel von Max au organizat ședințe de spiritism și, deși nu există dovezi clare, s-a sugerat că Stuck a participat la astfel de ședințe și chiar le-a găzduit la Vila Stuck (Jo-Anne Birnie Danzker, ""The Apotheosis of Brutality": Franz von Stuck and America", Franz von Stuck, Franz von Stuck, Frye Art Museum, exh. cat., Seattle, pp. 25-6).
Nu era neobișnuit ca artiștii din fin-de-siècle să injecteze în pânzele lor un fior psihologic prin opoziția dintre religie și erotism. Stuck nu era explicit religios, dar între 1889 și 1891, înainte de prima expoziție publică a operei Die Sünde, a realizat patru tablouri cu subiecte religioase pentru prima sa expoziție personală la Galerie Schulte din Berlin și din nou la Expoziția Internațională de Artă din München în același an: Grădina Paradisului (1889, locație necunoscută), Lucifer (1890, Galeria Națională de Artă Străină, Sofia, Bulgaria), Paradisul pierdut (circa 1890, locație necunoscută) și Expulzarea din Paradis (1889, colecție privată). Simboliștii germani erau foarte conștienți de puterea scandalului de a atrage publicul, iar aceste picturi și primirea călduroasă a acestora de către critici au pregătit terenul pentru ca Die Sünde să își facă debutul senzațional și provocator.
Impactul pe care pictura l-a avut asupra publicului contemporan nu poate fi supraestimat. A fost extrem de popular și a fost achiziționat rapid de Neue Pinakothek din München, unde a fost instalat imediat. Stuck a considerat, pe bună dreptate, că acesta a fost un moment de răscruce în cariera sa, scriind că „de atunci încolo, calea era deschisă pentru mine. Acum toate tablourile mele se vindeau” (citat în Edwin Becker, Franz von Stuck, 1863-1928: Eros și Pathos, exh. cat., Muzeul Van Gogh, Amsterdam 1995, p. 18). Medicul german și poetul de succes Hans Carossa descrie reacția pe care a stârnit-o la instalarea sa la Neue Pinakothek:
„Faima tabloului ne-a împins prin galerii; nu ne-am oprit nicăieri și am deschis ochii pentru prima dată când, în sfârșit, ne aflam vizavi de el... și acum toți trei priveam noaptea de păr și de șarpe care nu lăsa să se vadă prea mult din trupul palid, feminin. Chipul umbrit cu albastrul albăstrui al ochilor întunecați a fost mai puțin important pentru mine la început decât luciul de fier al șarpelui cuibărind, capul său rău, frumos desenat și modelul în carouri matalizate de pe spate, peste care o linie albastră delicată alerga ca o cusătură ... Există opere de artă care ne întăresc sentimentul de comunitate și există altele care ne seduc în izolare. Tabloul lui Stuck aparținea celui din urmă grup” (Dr. Hans Carossa, Gesammelte Werke „Das Jahr der schönen Täuschungen”, II, Leipzig, 1949, p. 295-6, citat în Becker, p. 18).
În urma Secesiunii de la München și a expunerii la Neue Pinakothek din München, Die Sünde a dobândit un statut de celebritate și a fost reprodus pe scară largă, fiind chiar folosit într-o reclamă pentru apă de gură la începutul secolului al XX-lea. Este adesea citat ca sursă de inspirație pentru Madonna lui Edvard Munch (fig. 4), „prezența sa omniprezentă - precum și imensa faimă a lui Stuck - l-ar fi făcut pe Sin ușor de cunoscut pentru Munch, permițând senzualității sale întunecate să influențeze propriile sale imagini ale femeilor” (Britany Salsbury și Jay A. Clarke, „Individual Works: Tracing Influence from Ancher to Zorn”, Becoming Edvard Munch, Influence, Anxiety, and Myth, exh. cat., Art Institute of Chicago, 2009, p. 208). Adăugând la notorietatea lui Die Sünde, în romanul său Gladius Dei (Sabia lui Dumnezeu), Thomas Mann a scris despre un tânăr religios și ascetic, Hieronymous, care se revoltă împotriva proliferării și popularizării artei cu o temă sexuală și blasfemiatoare și a imaginat sabia de foc a lui Dumnezeu coborând pe pământ și distrugând arta care se găsea peste tot în München. S-a înțeles în mod obișnuit că Mann făcea aluzie la opera lui Franz von Stuck și probabil la Die Sünde, deoarece descrie o imagine prezentată într-o vitrină care este „încadrată cu un gust rafinat într-o ramă de aur... O Madonă, complet modernă și liberă de orice convenții... dezgolită și frumoasă. Ochii ei mari și senzuali aveau margini întunecate... [era] o femeie care să te înnebunească” (citat de Becker, p. 19). Rama aurie la care Mann face probabil referire este rama tabernacolului proiectat de artist, cu coloane dorice mari aurite, care se regăsește pe versiunile anterioare ale Die Sünde (întrucât Stuck a fost făcut cavaler în 1906 și a dobândit prefixul "von" în numele său de familie, lucrarea de față datează cu siguranță de ceva timp după aceea). Nu este o coincidență faptul că Stuck și-a reproiectat Künstleraltar-ul, instalând tabloul în rama sa mare de aur ca o icoană în partea superioară a acestuia, la publicarea romanului lui Mann în 1902 (Birnie-Danzker, p. 145).
Stuck își făcuse debutul american la Expoziția Columbiană Mondială din 1893 de la Chicago, cu doar câteva săptămâni înainte de deschiderea primei expoziții a Secesiunii de la München. Trei ani mai târziu, Stuck a fost invitat să expună lucrări la Expoziția anuală de la Saint Louis din 1896 și, în mod firesc, a ales să prezinte tabloul care îi adusese faimă și notorietate încă de la ultima sa expoziție americană. În același an, a fost inclus și în Prima expoziție anuală de la Carnegie Art Galleries din Pittsburgh, unde va prezenta din nou Die Sünde, așa cum va face însă doi ani mai târziu, la cea de-a treia expoziție anuală de la Carnegie Art Galleries din Pittsburgh (Birnie-Danzker, p. 30). Având în vedere o expunere atât de amplă și consecventă, precum și puterea lucrării de a emoționa, nu este surprinzător faptul că Stuck a fost îndemnat să picteze mai multe versiuni ale compoziției.
Sursă: https://www.sothebys.com/en/auctions/ecatalogue/2014/19th-century-european-art-n09218/lot.49.html
Comentaris