Cristian Calistru
- Oct 13, 2022
- 4 min read

Analiză etică a picturii „Cimon și Pero” de Antonio Belluci

Argument

Conform definiției DEX-ului, etica este o știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și al condiției umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul acestora în viața socială. Având în vedere acest lucru m-am gândit să aleg o imagine care ar putea să trezească controverse în zilele noastre și să o analizez din punct de vedere moral și social.

În decursul timpului, sub influența unei povești consemnate de istoricul roman Valerius Maximus, reluate mai târziu și de Pliniu cel Bătrân (23-79 d.Hr.), au fost create o serie de lucrări de artă care au interpretat tema alăptării întemnițatului Cimon de către fiica sa Pero. Acestea atrăg atenția publicului printr-o abordare care prezintă alăptarea ca act de sacrificiu și dragoste, neavând nimic de-a face cu indecența. Prin afișarea lor în public, ele adesea s-au adresat discernământului etic al privitorului și au solicitat o vizualizare critică privită din mai multe puncte de vedere.

Una dintre primele întrebări pe care aceste picturi ne determină să le adresăm este următoarea: „Cine sunt afectați, subiecții lucrării sau privitorii acestora?”. Mulți oameni se simt rușinați și ofensați la vederea imaginii alăptării datorită faptului că este un subiect taboo controversat mai cu seamă când vine vorba de alăptarea unui adult, privită ca fiind nefirească. Cel mai adesea oamenii privesc imaginile într-un mod superficial, fără a le înțelege contextul. Identificarea contextului este factorul cel mai important în a depăși bariera ideilor preconcepute cu privire la subiectele sensibile.

Cu toate acestea ne putem întreba de ce artiștii reprezintă astfel de subiecte și arătă fațeta suferinței în imagini? Intenția mea în această prezentare este de a folosi înțelegerea rolului formator al imaginilor suferinței în percepția oamenilor, pentru a aprofunda discuțiile teoretice despre problematica reprezentării alăptatului în lucrarea „Cimon și Pero”, numită și Caritatea Romană, interpretată de diverși artiști în istoria artei.

Caritatea romană

Artistul Antonio Bellucci, aparținea așa-numitelor tenebroși, acei artiști venețieni de la sfârșitul secolului al XVII-lea ale căror opere erau caracterizate de contraste puternice de lumină și întuneric. Lucrarea „Cimon și Pero”, cunoscută și sub numele de „Caritate romană” este unul dintre cele mai populare subiecte din pictura italiană și flamandă din secolele XVII și XVIII, care prezintă devotamentul altruist al lui Pero ca fiind cel mai înalt exemplu de cinstire a tatălui.

Aceasta se referă la un episod din anecdotele istorice ale scriitorului roman Valerius Maximus (care probabil a murit în anul 34 d.Hr.) și spune povestea atenianului Cimon, care fusese aruncat în închisoare și condamnat la moarte prin înfometare. Fiica sa Pero, care tocmai a născut un copil, a intrat în închisoare și și-a salvat tatăl, alăptându-l la sân. Această temă era deosebit de populară în epoca barocă deoarece, pe de o parte, era un exemplu de caritate creștină, însă pe de altă parte, a prezentat o oportunitate irezistibilă de a descrie o imagine erotică. Bellucci și-a aranjat personajele în formă piramidală, portretizarea copilului fiind destul de neobișnuită în tradiția picturală a acestei teme. Pero aruncă o privire laterală prudentă, temându-se să nu fie descoperită, în timp ce tatăl se află în suferință, iar în antiteză fiul este vesel.

După cum spune povestea, Pero a rugat guvernul să îi acorde permisiunea de a-l vizita pe tatăl ei în închisoare până când acesta va muri. Rugăciunea ei i-a fost îndeplinită, însă i s-a interzis să aducă cu ea orice obiecte comestibile. Prin urmare, a fost întotdeauna verificată înainte de a-și vizita tatăl. Lucrul pe care gardienii nu l-au știut a fost că Pero își alăpta tatăl și prin urmare, i-a prelungit viața. Suspiciunea a apărut pentru că Cimon era în viață chiar și după ce a fost închis zile întregi. Cu toate acestea, a fost prinsă în cele din urmă. În mod surprinzător, acțiunea ei i-a făcut pe oficiali mai empatici, iar Cimon a fost în cele din urmă eliberat din închisoare.

Scena a fost descrisă de mulți artiști, inclusiv Rubens, Caravaggio, Gaspar de Crayer, Adriaen van der Werff, Sebald Beham, Jean-Baptiste Greuze, Barbara Krafft, Artus Quellinus cel Bătrân, Christoph Maucher, artistul necunoscut al sculpturii „Mammelokker” aflată în apropierea clopotniței din orașul Gent, Belgia lângă Catedrala „Sfântul Bavo”, Max Sauco și alții. În general, acest tip de comportament între un tată și o fiică ar fi rău iar oamenii s-ar opune pentru că este imoral. Cu toate acestea, descrierea a câștigat dragoste și admirație. Aceaste lucrări pe pânză dar și sculpturi au fost puse în biserici și locuri publice ca pilde de învățătură.

Concluzii

În concluzie, făcând abstracție de faptul că artiștii erau influențați de moda vremii, miza acestora în reprezentarea subiectului a fost pe deoparte de a exprima funcția de documentare, pentru a oferi publicului o înțelegere a ceea ce s-a întâmplat la un moment dat și pe de altă parte de a interpreta cele întâmplate în așa fel încât să trezească sentimente de milă și empatie unui public față de cei afați în suferință.

Mai jos puteți vedea lista ce conține lucrările prezente în galeria media, a căror ordine de citire este de la stânga la dreapta.

1. Artist necunoscut - Cimon și Pero

2. Arist necunoscut (urmaș al lui Caravagio) - Cimon și Pero

3. Adriaen van der Werff - Cimon și Pero, 1708

4. Jean Baptiste Greuze - Cimon și Pero, 1767

5. Peter Paul Rubens - Cimon și Pero, 1612

6. Gaspar de Crayer - Caritas Roman, 1625

7. Peter Paul Rubens - Cimon și Pero, 1625

8. Michelangelo Merisi da Caravaggio - Al șaptelea act de milostenie, 1607

9. Contele Franz de Paula Graf von Hartig și soția sa Eleanore în calitate de Caritas Romana, 1797

10. Frescă din Pompeii

11. Sebald Beham - Cimon și Pero, 1540