Această foarte tânără martiră spaniolă, care în mozaicurile bisericii Sf. Apolinar cel Nou din Ravena este reprezentată între alte două martire adolescente, Agnesa şi Cecilia, pare să fie una şi aceeaşi persoană cu cele două sfinte numite Eulalia şi amintite de «Martirologiul Roman» la 12 februarie şi la 10 decembrie. Prima, cinstită la Barcelona, ar fi fost martirizată sub Diocleţian (284-305); a doua, martirizată la Merida în timpul tetrarhiei (Maximilian, Constantin, Diocleţian, Galeriu) de la 295 la 305. În stadiul actual al studiilor hagiografice, se pare că este vorba de o singură persoană, iar dubla comemorare ar fi datorată la două istorisiri ale morţii.
«Passio», istoria pătimirii Eulaliei din Barcelona, în mod sigur nu este redactată înainte de secolul al VII-lea şi apare evident că se inspiră din «Passio» Eulaliei din Merida; aceasta, la rândul ei, se întemeiază pe al treilea imn din «Peristhephanon» scris de poetul creştin Prudenţiu în cinstea martirei spaniole, cam pe la anul 405. După descrierea lui Prudenţiu, Eulalia este doar o copilă de 13 ani, pe care tatăl ei, pentru a o feri de primejdiile prigoanei împotriva creştinilor, o duce departe de cetatea Merida, încredinţând-o unei familii prietene, undeva la ţară.
Eulalia nutreşte în sufletul ei speranţa tainică de a face parte din rândul celor care au meritat coroana muceniciei. Fuge în timp de noapte şi se prezintă în faţa judecătorului din Merida. Cu răsuflarea tăiată şi istovită de oboseala unui drum atât de lung, firavă şi îndrăzneaţă în acelaşi timp, rosteşte un singur cuvânt: «Credo». Eulalia din Barcelona ne este prezentată vorbind mai mult, ea îl copleşeşte pe prefectul Dacian cu mustrări aspre pentru prigoana pornită împotriva creştinilor. Magistratul e cuprins de compătimire şi pentru a cruţa această viaţă tânără încearcă să o convingă să adere la cinstirea zeilor imperiului. În faţa neaşteptatei statornicii a copilei, recurge la tortură, dar vârfurile metalice ascuţite pe care le înfige în trupul ei fraged nu reuşesc să smulgă nici măcar un semn care să exprime durerea de nespus ce o produceau.
Înconjurat de torţe aprinse, trupul tinerei de 13 ani, Eulalia, se consumă asemenea victimelor de jertfă arse pe rug. În clipa în care tânăra martiră şi-a aplecat capul sfârşit de atâta suferinţă, o porumbiţă albă ieşind din gura ei şi-a luat zborul spre cerul încărcat de nori întunecoşi. Deodată din înălţimi au început să cadă fulgi mari de zăpadă, acoperind cu o maramă albă trupul sfărâmat şi înnegrit al martirei. Cultul Eulaliei este foarte răspândit în Spania şi în Franţa; la începutul secolului al V-lea exista încă o splendidă bazilică construită în cinstea ei la Merida.
* * *
Se poate ca numele de Eulalia să fie compus din cuvintele din limba greacă: eu - bun, bună, bine, şi lalein - a vorbi; alăturate, ar putea însemna o persoană care vorbeşte bine, sau vorbeşte de bine. Tânăra martiră din Merida a vorbit bine cu glasul, cu viaţa şi cu moartea ei. Istoria, şi chiar contemporaneitatea, ne pun în faţa unor apariţii geniale în domeniul artei, ştiinţei, capacităţilor biologice; le acceptăm şi ne bucurăm de ele, deşi sunt cazuri rare; la vârsta de 9 ani, Mozart avea în el mai multă muzică decât miliarde de oameni la sfârşitul vieţii; îl admirăm şi ne bucurăm. Aceeaşi atitudine trebuie să o avem şi în faţa geniilor din domeniul sfinţeniei; la vârsta de 13 ani, Eulalia a dovedit mai multă sfinţenie decât miliarde de oameni ajunşi la adâncă bătrâneţe. O admirăm şi ne bucurăm.
Traducere si adaptare după „Vieţile Sfinţilor” Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
Sursă: http://www.novena.ro/12-Februarie---Sf--Eulalia-354p.html
Opmerkingen