A făcut Iuda o favoare omenirii vânzându-L pe Hristos?
O nedumerire se naşte legitim în mintea noastră: Dacă prin răstignirea lui Hristos pe cruce şi Învierea Lui a venit mântuire la toată lumea, înseamnă că Iuda, personajul cheie prin care Iisus a fost vândut şi omorât, are o mare contribuţie. Gândind aşa, percepem lumea ca fiind predestinată, totul urmând să se întâmple conform unui plan pe care noi nu-l putem schimba. Predestinarea este un concept greşit şi opus în totalitate gândirii şi trăirii creştin-ortodoxe.
Dacă totul este predestinat înseamnă că nu putem fi acuzaţi că am făcut ceva rău întrucât aşa era dinainte stabilit de Dumnezeu, şi noi în micimea noastră n-am fi putut să-i schimbăm planurile. Este ca şi cum ai pune o bombă la un azil de bătrâni şi după ce-i omori pe toţi detonând-o aştepţi şi laude pentru că i-ai scăpat de suferinţă şi i-ai trimis în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă am crede că totul este predestinat, un astfel de om ar fi considerat erou scăpând de pedeapsă pentru că a făcut un mare bine.
Dacă totul este predestinat la ce folos chinul nostru de a face bine? La ce folos educaţia? La ce folos justiţia? La ce folos întruparea şi învierea lui Hristos?
Mântuitorul S-a răstignit şi a Înviat pentru ca fiecare om să devină mai bun, să-L iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele său. Dacă predestinaţia ar fi adevărată Dumnezeu ne-ar obliga să facem binele şi răul, şi am fi ca nişte roboţei care ar executa ordine. Tot conceptul de predestinaţie chiar asta presupune: urmărirea unui circuit prestabilit al vieţii din care nu poţi ieşi indiferent cât de mult te-ai strădui.
Pentru a îndepărta acest gând din mintea noastră Mântuitorul spunea: „Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea.” (Matei 26, 24)
Iisus Hristos fiind Dumnezeu ştia dinainte ce avea să se întâmple dar preştiinţa Lui nu înseamnă predestinaţiei. Ştiind cum vor reacţiona oamenii şi ce decizii vor lua în anumite situaţii, Domnul ştie viitorul fiecăruia dintre noi şi a tuturor împreună, şi tocmai de aceea El a descoperit profeţilor ce avea să se întâmple cu Hristos. Mântuitorul pare a spune: „Eu accept ceea ce o să se întâmple, fără să Mă împotrivesc, dar asta nu înseamnă că Iuda cel care Mă vinde a ajutat în vreun fel îndeplinirea planului de mântuire, ba dimpotrivă, era mai bine ca el să nu se nască decât să facă acest mare păcat.”
Această gravă atenţionare pe care i-o aduce Domnul Hristos lui Iuda are ca scop evitarea unei confuzii între: preştiinţa lui Dumnezeu asupra unui eveniment ce se va întâmpla şi responsabilitatea fiecărui om implicat în acel eveniment pentru faptele sale. Mai mult decât atât, Mântuitorul a încercat să-l ajute pe Iuda să se răzgândească. Fiind adunaţi toţi la cina cea de taină le-a spus tuturor că: „unul dintre voi Mă va vinde” (Matei 26, 21) tocmai pentru a atinge conştiinţa lui Iuda și pentru a-l determina să se pocăiască măcar în ultimul ceas.
Înainte de cina cea de taină, Evanghelia după Luca ne spune că Satana a intrat în Iuda (Luca 22, 3) iar Mântuitorul ca Dumnezeu a observat asta şi tocmai de aceea i-a vorbit cu multă înţelepciune şi tact pentru că ştia că omul doar prin voinţa lui liberă şi apropierea de Dumnezeu poate scăpa de cel rău. Mântuitorul a încercat să-l ajute să mărturisească acest păcat, şi să scape de consecinţele nefaste care vor urma. Iuda a refuzat orice apropiere şi deschidere sufletească către Hristos şi a ajuns până la urmă să se spânzure, deznădăjduit.
În concluzie Iuda n-a făcut niciun serviciu omenirii vânzându-L pe Hristos, ba dimpotrivă, a adus mult rău prin asta, din care Dumnezeu în înţelepciunea lui a scos un mare bine. Ce s-ar fi întâmplat dacă Iuda nu l-ar fi vândut? Probabil până la urmă cărturarii şi fariseii ar fi găsit o cale de a-L aresta şi omorî.
Cântările din Săptămâna patimilor descriu aşa de adânc şi de grăitor acest gest regretabil al căderii lui Iuda: „Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra învăţătorului, vrăjmaşul: s-a sfătuit, a gândit vânzarea, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire, precum a făcut ticălosul: spânzurare şi moarte cu durere. Pe noi izbăveşte-ne Hristoase Dumnezeule, de partea lui, iertare de greşeli dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, preacuratele Tale patimi.” (Triod)
Claudiu Balan
Iuda a fost predestinat să-L vândă pe Hristos?
Iuda apare în mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mântuirea neamului omenesc. Acest mod de gândire îi face să afirme că dacă nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici răstignirea lui Hristos și astfel, firea omenească ar fi rămas și astăzi în moarte. Mare rătăcire.
Dacă Mântuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca să mântuiască omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevărat jertfa izbăvitoare. Iuda nu este o persoană predestinată de Dumnezeu ca să-L vândă pe Hristos. Este adevărat că trădarea lui Hristos a fost prezisă în Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea împlinirea. Este de ajuns să ne amintim de faptul că Dumnezeu vestește că va distruge cetatea Ninive, însă pentru pocăința ninivitenilor, El renunță să împlinească această profeție. Pe de altă parte, să nu uităm că prinderea Mântuitorului fusese hotărâtă de sinderiu înainte ca Iuda să-L vândă pe Hristos. În acest caz, Iuda nu face decât să grăbească arestarea Domnului, care se putea face și fără el.
Trădarea nu este necesară mântuirii. Așa că nu este important să ne întrebăm: dacă nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?
În cântările din Săptămâna Patimilor se spune că „Iuda nu a voit să înțeleagă”. Din aceste cuvinte reiese că ceea ce avea să facă Iuda nu era conform cu voia dumnezeiască și că Iuda avea în sine posibilitatea îndreptării. Nu întâmplator, Biserica face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului în Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri, ziua în care Mântuitorul a fost vândut. Pocăința acestei femei ar fi trebuit să o aibă și Iuda și Dumnezeu ar fi tămăduit îndată boala sufletului său.
Iuda Îl vinde pe Hristos nu doar din cauza pierderii credinței, ci și pentru iubirea de arginți. Primește de la sinedriu suma de treizeci de arginți, pentru că sinedriul credea că prin acest act împlinește porunca lui Moise, care spunea ca cel care va ucide fără voie un sclav aparținând unui iudeu, să-și răscumpere greșeala achitând stăpânului păgubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32).
Vinderea lui Hristos are loc miercuri spre seară, când Iuda părăsește casa lui Simon Leprosul, în care se afla Mântuitorul cu ceilalți ucenici și vine în casa arhiereului Caiafa spunând: „Ce-mi veți da mie, și eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci (Iuda) căuta prilej să-L predea” (Matei XXVI, 15-16).
Mântuitorul știa cine îl va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: "Adevăr grăiesc vouă: Unul din voi Mă va vinde" (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin această tăinuire să-i ofere un nou prilej de pocăință. Hristos alege să-i înfricoșeze pe toți, ca sa-l mântuiască pe Iuda: „Iar ei întristându-se foarte, au început a-L întreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El răspunzând a zis: Cel ce a întins cu Mine mana în blid, acela va să Mă vândă. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut pe El, a întrebat: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Zis-a lui: Tu ai zis!” (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).
Faptul că El știa, nu înseamnă că Iuda era predestinat să-L vândă. El vestește aceste lucruri pentru a-l îndrepta pe Iuda. Dar pentru că acesta rămâne nesimțitor la dragostea Sa, Mântuitorul va încerca să-l îndrepte prin frică, căci spune: "Cu adevărat Fiul Omului va pieri după cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era să nu se fi născut”. Și pentru ca și în urma acestor cuvinte Iuda rămâne împietrit, îi spune: „Ceea ce ai să faci, fă mai degrabă” (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i oferă lui Iuda o binecuvântare, ci o dezlegare, după cum spune Părintele Rafael Noica. Dacă Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece în aceasta lume este cu îngăduința lui Dumnezeu.
În concluzie, putem afirma fără rețineri că Iuda nu L-a vândut pe Domnul ca să împlinească Scriptura, ci din cauza răutății lui. Nu vânzarea lui Iuda ne-a adus mântuirea, ci ințelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de răutățile altora pentru folosul nostru. Iar ca să nu rămână în noi credința că Iuda a lucrat pentru mântuirea noastră, voi reda cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dacă nu L-ar fi vândut Iuda, nu L-ar fi vândut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gând. Atotînțeleptul Dumnezeu știa cum să ne mântuiască dacă s-ar fi întâmplat să nu fie nici un vânzător. Ințelepciunea Lui e fără margini și mai presus de mintea omenească. Tocmai de aceea Hristos îl vaită pe Iuda, ca să nu socotești ca el a slujit la mântuirea noastră”.
Adrian Cocosila
Sursă: https://www.crestinortodox.ro/paste/iuda-fost-predestinat-l-vanda-hristos-118348.html?fbclid=IwAR1rGmM2oZkPonFoTPl8s4nghORGWca6PgE-wq6dHQ0-HSOxsuPDqIE-FKU
Iuda Iscarioteanul, în profețiile Vechiului Testament
Iuda Iscarioteanul, ucenicul cel viclean și înșelător, este amintit încă din scrierile Vechiului Testament, împreună cu toate celelalte profeții cu referire la Mesia. Printre referirile profetice la Iuda sunt însă și unele scrise cu cuvinte grele.
În gândirea vechi-testamentară, rugăciunile împotriva vrășmașilor nu erau interzise, motiv pentru care acestea erau prezente și în cultul de la Templu. Unele dintre acestea, scrise sub forma de blestem, sunt identificate ca referindu-se direct la Iuda Iscarioteanul; în special, Psalmul 108.
Psalmul 40, 9
Deși cunoștea cine avea să-L trădeze, prin rușinoasa vânzare, Mântuitorul Iisus Hristos a avut pace, în inima Lui, față de Iuda, motiv pentru care a și încercat neîncetat să-l facă să își vină în fire, spre a nu primi drept răsplată chinul veșnic. Iuda însă, nelipsit de harul apostoliei și de spălarea picioarelor, după ce „a mâncat pâinea”, la Cina cea de Taină, fără de rușine „a ridicat piciorul” împotriva Învățătorului său.
„Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul. Iar Tu, Doamne, miluiește-mă și mă scoală și voi răsplăti lor. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmașul meu de mine. Iar pe mine, pentru nerăutatea mea, m-ai sprijinit și m-ai întărit înaintea Ta, în veac” (Psalm 40, 9-12).
Zaharia 11, 12-13
Profeția făcută de Prorocul Zaharia s-a arătat înfăptuită întocmai, „la plinirea vremii”, după cum citim în relatarea Evanghelistului Matei. Proorocul Zaharia, fiind luminat de Duhul Sfânt, vorbește atât despre vânzarea Lui Mesia pe un preț de treizeci de arginti, cât și despre destinația finală a acestor bani, anume spre zidirea unui loc numit „al olarului”. Când Iuda a aruncat banii în Templu, arhiereii au socotit să nu rămână aceștia în vistieria lor, fiind preț de sânge, ci să îi cheltuiască spre zidirea unei „țarine a olarului”, împlinind astfel, fără voia lor, profeția lui Zaharia.
„Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți.” Atunci a grăit Domnul către Mine: „Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei.” Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.” (Zaharia 11, 12-13)
„Unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați si eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți.” (Matei 26, 14-15) „Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit si a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginti, zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Si el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge. Si ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.” (Matei 27, 3-8)
Psalmul 108
Psalmul 108, alcătuit în mare parte din blesteme, se adresează lui Dumnezeu, fiind rostit ca rugăciune de cerere, în vederea pedepsirii unui dușman. Acest dușman, căruia i se doresc numai rele, este identificat, de către marii exegeți ai Bisericii, cu vânzătorul cel viclean: Iuda Iscarioteanul.
„Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere. Că gura păcătosului și gura vicleanului asupra mea s-au deschis. Grăit-au împotriva mea cu limba vicleană și cu cuvinte de ură m-au înconjurat și s-au luptat cu mine în zadar. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune și ură în locul iubirii mele. Pune peste dânsul pe cel păcătos și diavolul să stea de-a dreapta lui. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat. Să fie zilele lui puține și dregătoria lui să o ia altul; să ajungă copiii lui orfani și femeia lui văduvă" (Psalmul 108, 1-8).
Încă dintru început, în cuvântarea ținută de Sfântul Petru în vederea alegerii unui nou Apostol, în locul lui Iuda Iscarioteanul, se precizează: „Bărbați frați, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuza celor ce L-au prins pe Iisus. Căci era numărat cu noi și luase sortul acestei slujiri. (...) Căci este scris în Cartea Psalmilor: „Facă-se casa lui pustie și să nu aibă cine să locuiască în ea! Și slujirea lui s-o ia altul" (Fapte 1, 16-17, 20).
„Dregătoria lui să o ia altul” este un pasaj preluat din Psalmul 108, lucru ce ne face să aplicam întreg psalmul lui Iuda, dușmanul lui Dumnezeu și urâtorul de bine. Prima parte a profesiei amintită de Sfântul Petru este luată dintr-un alt psalm, și anume: „Facă-se curtea lor pustie și în locașurile lor să nu fie locuitori” (Psalmul 68, 29).
După cum spuneam și mai sus, asemenea Sfântului Petru, și marii exegeți ai Bisericii au identificat „dușmanul” din Psalmul 108 cu Iuda Iscarioteanul. „Să luăm întreg Psalmul 108, care se referă exact la trădarea lui Iuda și care începe așa: „Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere, că gura păcătosului și gura vicleanului asupra mea s-au deschis.” Se proorocește așadar că Iuda s-a depărtat din rândul apostolilor și în locul lui a fost ales altul, căci acest lucru il arată aceste cuvinte: „Și dregătoria lui să o ia altul.” (Origen, Contra lui Celsus 2, 11).
Diavolul stă de-a dreapta dușmanului vizat in Psalmul 108, care este "păcătos" și "viclean", deoarece cine îl refuză pe Dumnezeu nu are altă variantă de slujire, decât a fi rob diavolului. Rugăciunea rostită de cel viclean și murdar la inimă „se preface în păcat” deoarece el este rupt de izvorul rugăciunii curate, care este Hristos. După ce Iuda și-a pus în gând să-L vândă pe Iisus, el nu s-a mai putut ruga. Zilele celui urâtor de Dumnezeu sunt „puține”, deoarece fie de mai și trăiește încă în trup, pentru o vreme, el este mort în inima lui. Iuda nu a mai trăit însă nici în trup, în scurt timp el spânzurându-se. În cele din urmă, „dregătoria lui” a fost luată de altul, mai vrednic decât el.
Cum ne raportăm la Iuda Iscarioteanul ?
După cum vedem, blestemat a fost Iuda, pentru ceea ce a făcut, orbit fiind de diavol. Să nu înțelegem însă că aceste referiri, mai sus amintite, adevărate blesteme, ne îndeamnă la a blestema pe dușmanii noștri și a le dori cele rele.
Astfel, pasajele îndreptate împotriva duşmanilor, întâlnite atât în Psalmi, cât și în unele dintre rugăciunile Bisericii, trebuie înțelese că fiind aplicate față de diavoli, care întunecă mintea oamenilor și îi fac pe aceștia unelte ale răului.
Fericitul Augustin, vorbind despre rugăciunea „Tatăl nostru”, ne îndeamnă la iubire și iertare, zicând: „Trebuie să avem grijă, să nu cerem de la Dumnezeu ceea ce nu se cuvine să cerem. De aceea, dacă de la Dumnezeu Tatăl, Care este în ceruri, iți dorești moartea vrăjmașilor tăi, ce folos vei avea? Oare nu ai auzit sau nu ai citit în Psalmul (108) în care este prevestit sfârșitul condamnabil al trădătorului Iuda, cum spune despre el profeția: „Rugăciunea lui să se prefacă în păcat.” Dacă, deci, te ridici și te rogi pentru rău asupra vrăjmașilor tăi, rugăciunea ta se preface în păcat." (Fericitul Augustin, Despre rugăciunea domnească, Cuvântarea 6, 2).
Să nu uităm ca Hristos nu a spus nici un cuvânt împotriva lui Iuda, deși cunoștea atât inima vicleană a aceluia, cât și cele ce aveau să se petreacă în scurta vreme. De asemenea, pe Cruce fiind, El nu a spus nici un cuvânt împotriva celor ce l-au suit pe ea, ba încă nu a încetat de a se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, ca nu știu ce fac” (Luca 23, 34).
Teodor Danalache
Sursă: https://www.crestinortodox.ro/paste/patimile-hristos/iuda-iscarioteanul-profetiile-vechiului-testament-124526.html
Comments